AVERTISMENTUL șefului CSA: „Ferească Dumnezeu de producerea unui cutremur de magnitudine ridicată. O astfel de situație va face scandalul FNI să pară un mic accident”

AVERTISMENTUL șefului CSA: Ferească Dumnezeu de producerea unui cutremur de magnitudine ridicată. O astfel de situație va face scandalul FNI să pară un mic accident
Publicat: 17/12/2012, 19:28
Actualizat: 03/02/2019, 17:11

Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a declarat pentru MEDIAFAX că va fi revocat din funcție și susține că piața asigurărilor se confruntă cu „probleme grave”, care, în cazul producerii unui cutremur puternic, ar face ca scandalul FNI să pară un mic accident.

„Astăzi, în ședința celor două comisii de buget-finanțe ale Parlamentului, am fost invitat să particip la analizarea unui raport întocmit de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, care nu îmi era favorabil. Ordinea de zi a ședinței comisiilor nu a fost publicată din timp, așa cum prevăd uzanțele. Practic, m-au chemat și am fost executat, respectiv comisiile au hotărât să înainteze Parlamentului propunerea de revocare din funcția de președinte al Consiliului CSA”, a declarat Constantin Buzoianu.

El susține că raportul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții a fost întocmit pe baza unor „plângeri nefondate”.

Obținut de MEDIAFAX, documentul spune că persoane fizice și juridice au depus la comisia parlamentară un număr însemnat de petiții, din analiza cărora au rezultat „o serie de sincope cu privire la modul în care CSA își îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege”.

În urma audierilor de către membrii comisiei parlamentare a reprezentanților CSA, la care a participat și Constantin Buzoianu, aceștia au apreciat că se „menține aceeași modalitate simplistă și evazivă de abordare și o lipsă privind identificarea unor soluții concrete, ce decurg întocmai din atribuțiile ce revin acestei autorități prin lege”.

În raport se spune că există o suspiciune referitoare la existența unei presupuse stări de incompatibilitate în care se află Buzoianu determinată de calitatea de asociat pe care fiul acestuia, Sorin Buzoianu, o are în mai multe societăți ce activează în domeniul asigurărilor.

„În concluzie, membrii comisiei, urmare consultărilor avute după finalizarea discuțiilor purtate cu conducerea CSA, au hotărât sesizarea Agenției Naționale pentru Integritate în vederea verificării presupusei stări de incompatibilitate în care se află domnul Buzoianu, precum și solicitarea unor documente și rapoarte întocmite de CSA cu privire la cazuistica aflată în atenția comisiei noastre”, se arată în document.

Totodată, se mai spune în document, modul în care conducerea CSA a înțeles să răspundă problemelor ridicate atât în memoriile cetățenilor, cât și pe parcursul audierii, ridică „serioase semne de întrebare” asupra îndeplinirii de o manieră eficientă a competențelor cu privire la protejarea drepturilor consumatorilor din acest domeniu.

„Având în vedere cele menționate mai sus, dar și a faptului că această instituție se află sub autoritatea Parlamentului, vă rugăm să apreciați în consecință”, se precizează la finalul documentului.

Buzoianu spune că petițiile au fost înaintate de societățile de asigurare ale căror interese le-a lezat prin măsurile adoptate de la preluarea mandatului, în toamna anului 2011.

„Eu, la preluarea mandatului, știam că este o situație dificil de gestionat, dar realitatea a depășit cu mult așteptările mele. În piața asigurărilor, în ultimii ani, a apărut și s-a dezvoltat un «sistem» de favorizare a unor societăți de asigurare care nu respectă regulile de bază din domeniu, practică tarife RCA nesustenabile, nu achită daunele către păgubiți, respectiv către unitățile de reparații auto, și împotriva cărora nu au fost luate la timp măsurile necesare, în primul rând datorită favoritismului practicat față de acestea, de traficul de influență și nu numai”, spune Buzoianu.

Un alt domeniu care a evoluat într-o manieră asemnătoare îl reprezintă activitatea de subscriere pe segmentul polițelor obligatorii pentru locuințe.

„Societatea care emite aceste polițe, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), creată urmare aplicării Legii 260/2008, care din păcate a fost modificată în 2010, a fost concurată în mod incorect în primul rând de proprii acționari, care au vândut polițe cu aceeași denumire la tarife asemănătoare celor obligatorii și cu clauze aparent favorabile asiguraților, contracte care însă nu asigură o acoperire corespunzătoare a intereselor asiguraților. În plus, și cel mai grav aspect, portofoliul de polițe facultative pentru locuințe emise de acești asigurători nu este acoperit prin reasigurare la nivelul riscurilor asumate”, a afirmat șeful CSA.

El a apreciat că fosta conducere a CSA nu a intervenit la timp și nu a luat măsurile care s-ar fi impus tot din cauza «sistemului» prezentat anterior.

„De la preluarea mandatului, reprezentanții societăților favorizate au încercat insistent atât direct, cât și prin diverse alte modalități, continuarea aceluiași mod de lucru atât cu mine, cât și cu alți membri ai Consiliului CSA. Pentru realizarea acestei acțiuni, mai întâi s-a încercat metoda convingerii, apoi a constrângerii prin șantaj și în final prin amenințărea că dacă voi continua, o să fiu zburat din funcție în 5 minute cu scaun cu tot”, a continuat Buzoianu.

După etapa amenințărilor, spune Buzoianu, a avut loc o întâlnire a reprezentanților societăților favorizate de sistem, „la o cafea”, în care s-a pus la punct scenariul și regia îndepărtării sale din funcție.

„Pentru că nu s-a găsit o formulă legală de punere în practică a acestui scenariu s-a trecut la etapa înscenării, respectiv petiții către una din comisiile Parlamentului (Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții – n.r.). Documentul întocmit de această comisie a fost analizat într-o ședință a comisiilor reunite de buget-finanțe ale Parlamentului. În urma acestei analize, membrii celor două comisii au decis să propună Parlamentului revocarea mea din funcția de președinte al Consiliului CSA”, a spus șeful autorității de reglementare.

El a mai spus că industria asigurărilor se confruntă cu „probleme grave”, pe care a încercat să le rezolve, dar inițiativele CSA au deranjat foarte mult anumite societăți de asigurare.

„Chiar dacă eu plec, problemele rămân. În acest context, ferească Dumnezeu de producerea unui cutremur de magnitudine ridicată. O astfel de situație va face scandalul FNI să pară un mic accident. O altă problemă a industriei asigurărilor o reprezintă amendamentele la Legea 260/2008, care au fost adoptate recent de către una din comisiile Parlamentului, care sunt anticoncurențiale. În plus, reasigurarea este o altă problemă gravă a industriei, de fapt lipsa acesteia”, a arătat Buzoianu.

Actualul șef al CSA a fost votat președinte al Consiliului instituției de către Parlament în septembrie 2011, după ce, în mod suprinzător, Cristian Constantinescu, un profesionist în asigurări și fost șef al Allianz-Țiriac Asigurări, a fost respins de comisiile de specialitate, deși era susținut de Partidul Democrat Liberal, aflat atunci la putere.

Absolvent al Academiei de Studii Economice în anul 1971, Buzoianu a lucrat ca economist, după care a intrat în Ministerul de Interne.

Din 1976, timp de 4 ani, el a fost ofițer de poliție economică la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, fiind apoi promovat ca șef birou în cadrul aceleiași instituții.

După ce în 1987 a trecut la Regionala CFR Constanța, ca șef serviciu poliție transporturi, șeful CSA a revenit la IPJ Constanța după Revoluție, în 1992, ca director – inspector șef.

Înainte de a ajunge șeful CSA, el a fost vicepreședinte al acestei instituții, în perioada în care autoritatea a fost condusă de Angela Toncescu.

În 2011, piața asigurărilor generale și de viață a scăzut cu 4,3%, la 7,95 miliarde de lei, rezultat influențat de reducerea veniturilor din polițe generale cu 6,5%, la 6,21 miliarde de lei, în timp ce veniturile din asigurări de viață au urcat cu 4,6%, la 1,74 miliarde de lei.

De asemenea, industria de profil a încheiat anul 2011 cu o pierdere de 325,86 milioane de lei, de aproape 8 ori mai mare față de cea înregistrată în anul precedent.

În 2010, pierderile pieței au fost de 41,37 milioane de lei, fata de rezultatul negativ de 103,3 milioane de lei din 2009 și de 582,5 milioane de lei din 2008.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...